I

Fiindcă în prima postare am scris doar capul şi coada întregii poveşti, astăzi am să scriu primul capitol al poveştii.

Aşadar mă întorc în timp cu doi ani, mai exact la data de 19 decembrie 2009. 

Era un frig de crăpau pietrele, iar eu aşteptam în gara din Alba Iulia, cu sufletul la gură, să-mi văd pentru prima dată iubitul. Trenul a avut ceva întârziere, astfel am petrecut vreo două ore în gară aşteptând să apară trenul... Am început să mă îngrijorez şi să spun că poate s-a răzgândit şi nu va mai veni... Când trenul a fost anunţat am simţit furnicături şi un nod în stomac... Stăteam pe peron cu inima cât un purice, iar în cele din urmă îmi văd iubitul coborând din tren. O explozie de bucurie a avut loc la vederea lui... Am alergat prin zăpadă cât m-au ţinut picioarele ca să primesc prima îmbrăţişare şi primul sărut. A fost ceva spontan şi de-a dreptul magic, pur şi simplu o întâlnire de neuitat a două fiinţe care s-au reîntâlnit. Mereu am simţit că ne ştim din altă viaţă, astfel că dulce a fost reîntâlnirea.

Am pornit împreună spre cetate, ţinându-ne de mână. Am făcut pe ghidul pentru două zile, pentru că urma să doarmă la mine o noapte. În drumul nostru m-am dovedit a fi foarte timidă, încât îmi era jenă să mă uit în direcţia lui, mai ales in ochii lui verzi-căprui. După două ore de îngheţ am hotărât să mergem la o cafea să ne încălzim, după care să plecăm acasă, ca să-l cunoască şi părinţii mei. Greşeala noastră a fost că nu le-am zis de la bun început că între noi este ceva mai mult decât prietenie. Părinţii mei au fost încântaţi să-l cunoască şi totul a fost în regulă. Am mâncat, am stat de poveşti, ne descopeream unul pe celălalt. Am hotarât să ieşim puţin în oraş ca să facem nişte poze şi să-i arăt decoraţiunile pentru Crăciun cu care era împodobit tot oraşul. Ne-am plimbat, ne-am fotografiat, ne-am jucat, iar la un moment dat am căzut unul peste celălalt în zăpadă, unde ne-am sărutat cu patimă. Când ne-am ridicat i-am zis "Iubitule, a ta voi fii mereu, mi-a fost dor de tine, sufletul meu pereche...". Ne-am îndreptat apoi spre casă, unde trebuia să păstrăm distanţa de ochii părinţilor. Ne-am pus la somn pe la 2 noaptea pentru că nu ne mai terminam poveştile... a fost aşa frumos... 

Următoarea zi era un frig şi mai zdravăn decât în ziua anterioară, dar cu toate astea aveam de gând să mai batem oraşul încă o dată pentru câteva clipe de iubire. Am mers în camera alăturată în care dormea să-i spun "Bună dimineaţa!", iar răspunsul lui a fost "'Neaţa! Ştii ce zi e azi? Ziua în care avem o lună de relaţie. Te iubesc!". Într-adevăr... era prima noastră aniversare şi chiar o petreceam împreună, nu era un vis. Am ieşit în gerul de afară în căutarea unei cofetării care ne-ar putea da puţină linişte şi căldură. Iar am făcut o mulţime de fotografii ca să avem suficiente amintiri de la prima noastră întâlnire. 

Seara a venit şi odată cu ea clipa despărţirii... Inainte de a pleca am promis că le voi spune părinţilor că noi ne iubim şi vrem să avem o relaţie împreună. Cu greu ne-am luat rămas bun şi am plecat în direcţii opuse, dar cu gustul dulce al sărutului pe buze şi cu promisiunea că ne vom revedea curând...

De ce?

Am ochii plini de lacrimi.




Ai simţit vreodată că nimic nu îţi iese bine şi parcă toată lumea e contra ta? Se întâmplă să avem des această senzaţie când suferim din dragoste... De ce trebuie să suferim când iubim? De ce nu poate fii totul roz şi mai ales de ce totul are şi un sfârşit?
Sunt fără vlagă, cerul întreg mi-a căzut în cap şi idem pentru primul rând!
De ce??? De ce sunt în situaţia asta? De ce mi se întâmplă mereu mie? De ce sunt aşa slabă şi mai presus de toate, de ce sunt ignorată??? Sunt atâtea "de ce"-uri încât sunt prea multe şi pentru mine. De ce mereu iubesc şi nu sunt apreciată? De ce trebuie să păţesc mereu la fel? De ce m-ai minţit? De ce nu mă laşi liberă? De ce îţi baţi joc? De ce nu mă mai iubeşti..??? Unde anume ne-am pierdut din drumul nostru spre ideal?...

Vine iarna...

Astăzi au căzut primii fulgi de nea în oraşul meu... foarte puţini, dar frumoşi şi în acelaşi timp reci, anunţând o iarnă aspră, având în vedere şi frigul din zilele trecute. Cum am ieşit de la serviciu faţa mi-a fost atinsă de zeci de fulgi care te duceau cu gândul la frişcă... yummy! Stăteau aşa frumos în copacii desfrunziţi şi pe gardurile oamenilor încât nu-mi venea să-mi mai iau privirea de la ei. Aştept cu mare nerăbdare ziua în care mă voi ridica din pat, voi merge la ferestră şi voi vedea toata curtea plină de zăpadă... Ce frumos va fi! Iubesc iarna, zăpada, copiii care se joacă în zăpadă chiar dacă afară sunt -10 grade, sau chiar mai rău. Chiar dacă am fost singură la părinţi am ştiut să mă distrez şi să mă bucur din plin de această frumuseţe a naturii!

What's wrong with me?

Cred că am luat-o rău de tot pe ulei... De câteva zile, visele îmi sunt "bântuite" de nimeni altul decât Justin Timberlake, iar pe mine mă amuză teribil acest lucru pentru că niciodată nu am fost o fană a acestuia. Săptămâna trecută am vizionat "In time", un film în care a jucat imbecabil, am rămas plăcut impresionată de talentul actoricesc al acestui artist. Mai văzusem acum o lună sau două "Friends with benefits"... Să zicem că e bun, dar nu se compară cu celalalt film menţionat mai sus. Aşa că am început să ascult toată ziua piese precum "Rock your body", "Sexyback", "Cry me a river", "What goes around... comes around", sau featuring-uri cu Rihanna ("Rehab") sau Madonna ("4 minutes"). 
Aştept să mă impresioneze cu multe filme de acest fel, pentru că nu degeaba am văzut "In time" doua zile la rând! Şi in plus are un zâmbet care mă dă pe spate!

Iar e 20, iar e noiembrie, dar de data asta e 2011.

Pentru mine înseamnă foarte mult această zi din calendar, deoarece e ziua în care m-am ridicat şi am avut curaj să spun din nou, dar de data aceasta altei persoane, "te iubesc!". L-am cunoscut pe Andrei în data de 10 octombrie 2009 pe un simplu site de socializare, în speţă hi5. Nu am dat mare importantă deoarece nu era primul băiat care mă abordează şi mă întreabă ce fac. Dar a continuat să mă caute cerându-mi id-ul de messenger. Am avut multe discuţii banale despre şcoală, prieteni sau filosofie, până într-o seară în care se afla în stare de ebrietate. Ştiţi că omul spune adevărul când bea un pahar în plus. Aşa a fost şi cazul lui, şi-a făcut curaj să-mi spună că mă iubeşte. Bineînţeles că nu l-am luat în seamă ştiind în ce stare se afla, ceea ce nu ştiam era faptul că şi eu începeam să mă îndrăgostesc de el. A trecut o lună în care doar glumeam pe tema iubirii, până în data de 20 noiembrie 2009 când mi-am luat inima în dinţi şi i-am spus ce simt pentru el şi că sunt dispusă să fim împreună, chiar dacă la momentul respectiv sufeream din cauza primei iubiri. Nu mi-a spus decât atât: "Îmi eşti dragă... ", au trecut alte 2 săptămâni în care am continuat să vorbim banalităţi până când mi-a spus că s-a gândit mult la ceea ce i-am propus şi că ar vrea să fim împreună, astfel ziua de 20 noiembrie 2011 este ziua în care sărbătorim 2 ani de relaţie.